Petre Dulfu
Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat, comitatul Sălaj - d. 31 octombrie 1953, Bucureşti) a fost un autor de basme, poet, profesor, traducător şi doctor în filozofie român. A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români din 1911.
Biografie
După absolvirea claselor primare şi a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Şincai de astăzi), a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Cluj, obţinând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activităţii literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: "Működése a román irodalom terén", trad. "Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române"). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a facut in limba maghiară.
După terminarea studiilor, a trecut Carpaţii şi s-a stabilit în Bucureşti, desfăşurând o bogată activitate literară şi didactică până la sfârşitul vieţii. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici şi apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalităţi culturale: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Odobescu, B. Şt. Delavrancea.
A fost dascăl la şcoala normală de învăţători şi la şcoala normală de fete “Elena Doamna” din Bucureşti.
Creaţii
Primele poezii originale le-a citit în şedinţele “Societăţii de bibliotecă” devenită “Societatea de lectură a elevilor români din Gimnasiul din Baia Mare”, al cărei membru şi bibliotecar a devenit în 1871.
În anul 1893 a debutat în revista ,,Familia", condusă de Iosif Vulcan.
În anul 1894 a debutat editorial cu ,,Isprăvile lui Păcală". Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediţii aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creaţii care, de asemenea, i-au adus recunoaştere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feţi-logofeţi cu părul de aur.
Alături de ,,Isprăvile lui Păcală" alte două lucrări ,,Gruia lui Novac" şi ,,Povestea lui Făt-Frumos" s-au impus ca opere de referinţă în literatura română.
Activitatea didactică
Activitatea didactică desfăşurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârşit şi deschizător de drum prin caracterul modern şi aplicativ al ideilor didactice susţinute.
A redactat numeroase manuale şcolare din cele mai diverse domenii: abecedare, cărţi de cetire la limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute şi apreciate au fost Etica sau morală filosofică şi Noţiuni de estetică.
S-a retras de la catredră în 1927 la vârsta de 71 de ani.
Premii literare
A primit premii ale Academiei Române pentru Isprăvile lui Păcală şi pentru traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida - Ifigenia în Taurida), considerate cele mai bune traduceri ale pieselor lui Euripide existente la vremea respectivă.
Isprăvile lui Păcală (1894)
Biografie
După absolvirea claselor primare şi a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Şincai de astăzi), a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Cluj, obţinând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activităţii literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: "Működése a román irodalom terén", trad. "Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române"). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a facut in limba maghiară.
După terminarea studiilor, a trecut Carpaţii şi s-a stabilit în Bucureşti, desfăşurând o bogată activitate literară şi didactică până la sfârşitul vieţii. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici şi apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalităţi culturale: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Odobescu, B. Şt. Delavrancea.
A fost dascăl la şcoala normală de învăţători şi la şcoala normală de fete “Elena Doamna” din Bucureşti.
Creaţii
Primele poezii originale le-a citit în şedinţele “Societăţii de bibliotecă” devenită “Societatea de lectură a elevilor români din Gimnasiul din Baia Mare”, al cărei membru şi bibliotecar a devenit în 1871.
În anul 1893 a debutat în revista ,,Familia", condusă de Iosif Vulcan.
În anul 1894 a debutat editorial cu ,,Isprăvile lui Păcală". Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediţii aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creaţii care, de asemenea, i-au adus recunoaştere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feţi-logofeţi cu părul de aur.
Alături de ,,Isprăvile lui Păcală" alte două lucrări ,,Gruia lui Novac" şi ,,Povestea lui Făt-Frumos" s-au impus ca opere de referinţă în literatura română.
Activitatea didactică
Activitatea didactică desfăşurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârşit şi deschizător de drum prin caracterul modern şi aplicativ al ideilor didactice susţinute.
A redactat numeroase manuale şcolare din cele mai diverse domenii: abecedare, cărţi de cetire la limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute şi apreciate au fost Etica sau morală filosofică şi Noţiuni de estetică.
S-a retras de la catredră în 1927 la vârsta de 71 de ani.
Premii literare
A primit premii ale Academiei Române pentru Isprăvile lui Păcală şi pentru traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida - Ifigenia în Taurida), considerate cele mai bune traduceri ale pieselor lui Euripide existente la vremea respectivă.
Isprăvile lui Păcală (1894)
- Cuvânt înainte
- Moştenirea
- Vânzarea
- Împărţirea comorii
- Fuga
- Fluierul
- Tocmeala
- Caprele popii
- La oi
- Boii lui Păcală
- Moara dracilor
- Cucul
- Evanghelia
- Răfuiala
- Mireasa
- Păcală şi Tândală
- Învierea morţilor
- Păcală însurat
- Strechea
- Prânzul
- Otrava
- Rămăşaguri c-un boier
- Alte rămăşaguri
- La vatra părintească
- Păcală mare gospodar
Ioan Slavici
IOAN SLAVICI BIOGRAFIE
IOAN SLAVICI s-a nascut în anul 1848, la Siria, pe 18 ianuarie fiind al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei, nascuta Borlea.
1854-1858 Frecventeaza scoala "greco-ortodoxa" din satul natal, avându-l dascal pe D. Vostinari.
1859-1860 Repeta clasa a IV-a, pentru a putea razbi la liceu.
1860-1865 Urmeaza Liceul din Arad, stând la gazda precum eroii sai din Budulea Taichii.
1865-1867 Clasele a VI-a si a VII-a la Liceul Piarist din Timisoara.
1867-1868 Clasa a VIII-a ca "privatist" la Liceul Maghiar din Arad.
1868 Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.
1869 În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea si revine la Siria. Se mai înscrie si la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în functia de secretar al notarului din Cumlaus. În toamna e din nou la Viena, în armata, urmând si Facultatea de Drept. Acum se împrieteneste, pentru toata viata, cu Eminescu, student si el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireste, vorbea cursiv limbile germana si maghiara. Mai tânarul sau amic moldovean îl va îndemna sa scrie literatura în româneste (cum s-a spus, asa va proceda Eminescu si cu I. Creanga).
1871 Debuteaza la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cu Eminescu, organizeaza serbarea panromâneasca de la Putna.
1872 E publicata prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndragite si azi de copii) sunt în majoritate povesti (Ileana cea sireata, Florita de codru, Doi feti cu stea în frunte).
1874 Vine la Iasi si citeste la Junimea Popa Tanda. Apoi pleaca la Bucuresti, unde se stabileste.
1875 Se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Calatoreste la Viena si Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucuresti.
1877 Intra în redactia ziarului Timpul.
1878 Publica Gura satului.
1880 Apare nuvela Budulea Taichii.
1881 Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise pâna atunci, inclusiv capodopera Moara cu noroc.
1884 Înfiinteaza la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni si G. Cosbuc.
1885 Din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de catre autoritatile maghiare, dar curtea de juri îl elibereaza. Divorteaza de prima sotie Ecaterina.
1886 Se casatoreste, la Sibiu, cu Eleonora Tanasescu, în toamna nascându-i-se primul baiat, Titu Liviu. În urma unui proces de presa e condamnat la 3 zile închisoare.
1888 Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Nationalul bucurestean. Condamnat de Curtea cu juri din Cluj la un an de închisoare. Începe detentia la Vat (Ungaria).
1889 Se naste Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, când era în puscarie. Abia la 10 iulie iese din penitenciar.
1890 Se întoarce la Bucuresti. Profesor la Azilul "Elena Doamna". Se naste al treilea copil, Ion Marcel.
1891 Sotia naste al patrulea copil, Fulvia, dar nu si ultimul (urma traditia familiei din Siria, unde fusese cinci copii).
1892 Devine cetatean român. Publica Novele vol. I-II.
1894 Împreuna cu Cosbuc si Caragiale, editeaza la Bucuresti Vatra. Publica romanul Mara, în foileton.
1894 Se naste Elena, al cincilea copil.
1897 Se naste Lavinia, al saselea copil.
1902 Publica romanul Din batrâni, premiat apoi de Academia Româna.
1914 Conduce Ziua, ziar filogerman, în care militeaza pentru neutralitatea României în primul razboi mondial.
1916 Este arestat si închis la Fortul Domnesti, apoi la hotel "Luvru". În timpul ocupatiei germane, scrie articole de orientare progermana.
1919 La încheierea pacii si întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand si a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat si condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelasi an. Totusi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu dusmanie.
1921 Publica volumul autobiografic Închisorile mele, în care-si justifica activitatea din Ardeal si România.
1923 Romanul Cei din urma Armas.
1924 Volumul Amintiri (pretioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu).
1925 Bolnav si obosit de viata agitata, cu procese si detentii în puscarii, se refugiaza la fiica sa, care traia la Panciu, în podgoria asemanatoare cu Siria natala. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormântat la schitul Brazi. Gala Galaction rosteste cuvântul de ramas bun...
OPERA LUI IOAN SLAVICI
Nuvele
Popa Tanda
Scormon
Gura satului
Budulea Taichii
Moara cu noroc
Comoara
O viaţă pierdută
Vatra părăsită 1900
O jertfă vieţii
Pădureanca
Popa Tanda
Scormon
Gura satului
Budulea Taichii
Moara cu noroc
Comoara
O viaţă pierdută
Vatra părăsită 1900
O jertfă vieţii
Pădureanca
Romane
Mara
Din 2 lumi 1920
Cel din urmă armaş 1923
Din bătrâni 1902
Mara
Din 2 lumi 1920
Cel din urmă armaş 1923
Din bătrâni 1902
Poveşti
Zâna Zorilor 1908
Floriţa din codru 1908
Ileana cea şireată 1908
Doi feţi cu stea în frunte 1908
Petrea-Prostul 1908
Limir-Imparat 1908
Zâna Zorilor 1908
Floriţa din codru 1908
Ileana cea şireată 1908
Doi feţi cu stea în frunte 1908
Petrea-Prostul 1908
Limir-Imparat 1908
Drame istorice
Bogdan Vodă
Gaspar Gratiani
Bogdan Vodă
Gaspar Gratiani
Memorii
Închisorile mele 1912
Amintiri 1924
Lumea prin care am trecut.
Închisorile mele 1912
Amintiri 1924
Lumea prin care am trecut.
PORTRETUL SCRIITORULUI
Aşezat alături de Eminescu, Creangă, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori de limbă, loan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate să pară un autor din altă clasă valorică. în realitate el este un întemeietor ca şi ceilalţi trei, prin opera lui pătrunzând în literatura română filonul popular al povestirii şi universul satului românesc transilvănean. El a creat în. epica românească nuvela şi romanul de tip realist şi, mai ales, a adus analiza psihologică a sufletului individual, dar şi colectiv, element definitoriu al prozei moderne.
Creator de personaje memorabile şi constructor epic, observator ascuţit şi moralist cu vocaţie de pedagog, loan Slavici este cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl dăruie literaturii române la sfârşitul secolului al XlX-lea. Cu Ion Creangă, din Moldova, şi cu I.L. Caragiale, din Muntenia, alături, se alcătuieşte un adevărat triunghi simbolic al spiritualităţii româneşti, în mijlocul căruia se înaltă ca o coloană a infinitului - simbolul lui Eminescu.
PROZA LUI I. SLAVICI
Preliminarii. Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezintă superioara înflorire a unui gen sau a unei specii în literatura română (M. Eminescu fiind prin excelenţă poetul, I. Creangă - povestitorul, iar I.L. Caragiale - dramaturgul), I. Slavici este cunoscut îndeosebi ca nuvelist de excepţie. Prin opere ca Moara cu Noroc, Pădureanca, Popa Tanda ori Budulea Taichii, scriitorul se afirmă în calitate de creator al unei lumi animate de mari energii, de patimi puternice şi de dramatice probleme morale în cadrul, schiţat cu mână de maestru, al satului şi târgului transilvănean, cu vechile lor legi nescrise, păstrate şi transmise de opinia publică („gura satului"), ori a! întinsei câmpii de vest, unde legea o făceau oamenii puternici şi lipsiţi de scrupule, precum Lică Sămădăul.
Valoarea nuvelisticii a pus mult timp în umbră importanţa operei de romancier a lui I. Slavici, care prin Mara, realizează „Un pas mare în istoria genului", după aprecierea lui G. Călinescu.
